
Indiferent de evoluția politică, PSRM va sprijini Guvernul Chicu în activitate
La solicitarea Excelențelor sale Ambasadorilor Republicii Federale Germania și Republicii Franceze, astăzi am avut o întrevedere comună, la care am discutat despre situația politică actuală în Republica Moldova.
Mai exact, despre agenda parlamentară, perspectivele și planurile coaliției de guvernare, problema coruperii deputaților și a traseismului politic, și pericolul preluării controlului asupra parlamentului și capturării statului de către forțele oligarhice. În contextul în care actualul legislativ s-a discreditat, am fost de acord cu alte partide parlamentare că sunt necesare alegeri legislative anticipate.
Noi credem că este mai avantajos pentru toți și pentru țară desfășurarea concomitentă a anticipatelor cu scrutinul prezidențial. Totodată, am demonstrat disponibilitatea să discutăm cu forțele politice anti-oligarhice din Republica Moldova o foaie de parcurs pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
Am subliniat, că indiferent de evoluția politică, PSRM va sprijini Guvernul Chicu în activitatea sa în această perioadă dificilă, pentru a nu arunca țara în haos. În același timp, suntem gata să discutăm cu partidele parlamentare anti-oligarhice formarea unui guvern de coaliție largă.
Profitînd de ocazie, am mulțumit țările pe care ei le reprezintă pentru ajutorul acordat țării noastre în această perioadă dificilă, precum și pentru sprijinul lor permanent la edificarea în Republica Moldova a unui stat democratic.