Pensiile, salariile, indemnizațiile și ajutoarele sociale vor fi achitate la timp

Pensiile, salariile, indemnizațiile și ajutoarele sociale vor fi achitate la timp

Achitarea salariilor, pensiilor și altor plăți sociale este prioritară și se va face fără întîrziere. Riscul blocării de către unii politicieni a legilor bugetar-fiscale în baza cărora guvernul finanțează aceste cheltuiieli se menține, dar datorită promulgării și publicării rapide a acestor acte legislative ele au intrat în vigoare sîmbătă, 25 aprilie.

Astfel, Ministerul Finanțelor a reușit accesarea celor peste 4 miliarde lei oferiți de FMI, înainte ca aceste legi să fie blocate. Rămîn, însă, sub pericol de nefinanțare chetuielile, care conform rectificării bugetare urmează a fi finanțate din mijloacele creditului de stat din partea Federației Ruse.

În cazul blocării acestei finanțări din partea CCM, guvernul va trebui să vină în Parlament cu rectificare, reducînd peste 4 miliarde de lei cheltuieli menite să susțină economia națională, să creeze locuri de muncă pentru cetățenii reveniți de peste hotare, dar și unele cheltuieli sociale și investiționale.

Astfel, dacă acei peste 4 mlrd de lei (echivalentul creditului rusesc de 200 mln euro) nu vor mai ajunge în buget, Guvernul va fi nevoit să renunțe la reparația drumurilor (1,4 mlrd lei), la subvenționarea dobînzilor pentru creditele acordate agenților economici (90 mln lei), la programul de rambursare a TVA pentru agenții economici (1 miliard de lei), la alocarea mijloacelor suplimentare pentru sistemul medical (circa 600 mln lei), la implementarea măsurilor menite să atenueze consecințele secetei, precum și la alte cheltuieli esențiale pentru funcționarea statului în condițiile unei crize pandemice, economice, dar și de situație excepțională în agricultură.

Despre asta au discutat aseară reprezentanții majorității parlamentare. Aceștia au trecut în revistă ultimele evoluții pe scena politică și impactul acestora asupra cetățenilor. Evaluarea riscurilor pentru sistemul bugetar denotă prezența unor factori majori de risc pentru capacitatea de finanțare a cheltuielilor. În acest context eforturile guvernului de a identifica surse adiționale de finanțare a deficitului din extern trebuie susținute, dar nicidecum sabotate.

În context, coaliția de guvernare apreciază și salută asistența externă oferită țării noastre de partenerii externi: Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Federația Rusă, Turcia. De asemenea, Chișinăul este recunoscător pentru sprijinul anunțat astăzi de România, la 10 ani de parteneriat strategic cu țara noastră: echipe de medici, măști, materiale sanitare și medicamente vor ajunge la Chișinău în perioada următoare.

Totodată, a fost discutată necesitatea unor măsuri și acțiuni post-criză care să țintească relansarea economiei naționale. Relaxarea restricțiilor pentru cetățeni și reluarea activității economice în unele sectoare va fi strict monitorizată de autorități. De asemenea, părțile au discutat și despre posibile scenarii privind procesul educațional din acest an.