Dezvăluirile deputatului care are, de obicei, două cărți pe noptieră: „Sunt prietenii care m-au format ca personalitate”

Dezvăluirile deputatului care are, de obicei, două cărți pe noptieră: „Sunt prietenii care m-au format ca personalitate”

Portalul TRIBUNA continuă proiectul „Lecturi pe timp de pandemie”. De această dată, vă propunem să cunoașteți preferințele în materie de carte ale șefului fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Corneliu Furculiță.

Corneliu Furculiță a spus că, cărțile au avut, au și vor avea un rol foarte important în viața sa. „Ele sunt prietenii care m-au însoțit, m-au îndrumat și m-au format ca personalitate”, a precizat socialistul.

Referindu-se la ce, cât a reușit să citească încă de la instalarea stării de urgență și până acum, deputatul a menționat că, chiar și în stare de urgență, activitatea politică a fost destul de activă, de aceea nu a fost timp liber mai mult decât de obicei. „Cu toate acestea, am citit cartea maestrului Ion Druță „Одиночество духа””, a punctat el.

Fiind întrebat ce citește/din ce domeniu, de obicei, dar și ce nu îi place să citească, Furculiță a afirmat: „Prefer operele clasicilor, nu voi citi niciodată cărți de genul „soap opera” (n.r. – melodramă)”.

Deputatul a mai dezvăluit că mai des citește cărți cumpărate sau dăruite. „Am bibliotecă acasă, la lucru și la părinți acasă. Mai impunătoare este biblioteca de la casa părintească (părinții au fost profesori), cu ele am și crescut. În total ar fi câteva sute”, a spus el.

Referindu-se la cartea care l-a impresionat cel mai mult dintre toate cele pe care le-a citit de-a lungul anilor, deputatul a afirmat că sunt mai multe cărți care l-au impresionat, mai ales în diferite perioade de vârstă. „De la operele scrise de Jules Verne, James Fenimore Cooper – la Tolstoi și Dostoevski”, a enumerat socialistul.

Cât despre cartea preferată, Corneliu Furculiță a spus: „Este BIBLIA, pe care o citesc, o recitesc, și de fiecare dată găsesc noi adevăruri…”.

Socialistul a mai dezvăluit că, ceva timp în urmă, când activa în sfera privată, chiar se gândea să scrie o carte despre cum să dezvolți o afacere în condițiile Republicii Moldova, cu îndrumări practice (înregistrare, gestionare, raportări, riscuri etc.), un fel de ghid al omului de afaceri. „Acum în virtutea activității politice, care îmi ocupă tot timpul, am lăsat această idee”, a punctat el.

Referindu-se la cartea pe care o are acum pe noptieră/în geantă, Corneliu Furculiță a spus că, de obicei, pe noptieră are două cărți: BIBLIA este tot timpul și o carte pe care o citesc la moment.

Întrebat dacă alege cartea electronică sau clasică, socialistul a spus: „Mai des clasică, în formă electronică urmăresc știrile și rețelele sociale”.

În final, fiind rugat să recomande 3 cărți de citit acum, pe timp de pandemie… și nu doar, Furculiță a spus: „Recomand cititorilor moldoveni să lectureze numaidecât operele marelui scriitor moldovean Ion Druță. Aș mai recomanda „Война и мир” de Лев Толстой și „Братья Карамазовы” de Fiodor Dostoevski”.