4 întrebări pentru Maia Sandu

4 întrebări pentru Maia Sandu

Maia Sandu, în loc să dea răspuns la întrebările despre cum a susținut ea agricultorii, în perioada când a condus Guvernul, a reacționat isteric și cu amenințări la adresa instituțiilor media.

Culmea e că Maia Sandu a amenințat presa cu judecata, doar pentru că au difuzat o știre din briefingul nostru de presă. Halal de „politician pro-european”, cum se poziționează Maia Sandu. Nu dă niciun dram pentru libertatea de exprimare și libertatea presei. Pentru Sandu, presa e liberă doar în măsura în care să difuzeze poziția ei și a PAS. La adresa mea au sunat în presă multe insulte, multă informație falsă și calomnioasă. Cu mass media trebuie de discutat, de explicat, nu de atacat mereu în judecată, doar pentru că nu-ți place o știre în care ești vizat. Sandu s-a supărat că am spus adevărul că ea a închis școli (peste 200) în timp ce a fost ministra Educației. Știu toți despre asta, în special câteva zeci de mii de cetățeni afectați de „optimizarea” Maiei Sandu. Am mai spus că a făcut parte din guvernele, care au închis spitale. Și asta este purul adevăr, care este bine știut de cetățeni.

Dar să revenim la tema agricultorilor. Maia Sandu evită insistent să vorbească despre ce a făcut ea pentru agricultori.

În asemenea condiții, sunt nevoit să o îndemn pe Maia Sandu să răspundă cetățenilor (nu mie, ci oamenilor țării noastre) la câteva întrebări:

1. În perioada în care ați fost prim-ministru, ați vizitat agricultorii din Nordul țării, ale căror roade au fost distruse de grindină?
2. Care este suma compensațiilor pe care le-a achitat Guvernul Sandu fermierilor care au avut de suferit de pe urma grindinei de anul trecut?
3. Care a fost bugetul pentru subvenționare în agricultură pe perioada mandatului Dumneavoastră de șef al Guvernului?
4. Spuneți clar, susțineți ca cetățenii străini să primească dreptul să cumpere terenuri agricole în Republica Moldova?

Cetățenii țării merită să afle răspuns la aceste întrebări. Îndrăzniți, fiți sinceră!